De curând am răspuns la întrebarea pusă de cineva pe Facebook: “Ce n-ar trebui femeile să-și spună una alteia niciodată?”. Iar răspunsul meu este exact ăsta: “ești prea…“. Iar când linia punctată este completată cu calități (deși nici defectele nu trebui să fie treaba cuiva vreodată), lucrurile devin și mai toxice.
Ești prea sinceră
Ești prea frumoasă
Ești prea sexy
Ești prea deșteaptă
Ești prea sensibilă
Ești prea atentă/ îți pasă prea mult
Ești prea feminină
Ești prea drăguță
Ești prea copilăroasă
Ești prea mult
Am plâns de sute de ori, poate chiar mii, din cauza unor remarci de genul ăsta, auzite în special la locul de muncă, dar și la școală, acasă, pe stradă sau între prietene. M-am dat de ceasul morții ani de zile să demonstrez (acum mă întreb cui) că sunt mai mult decât o figură frumoasă, că am ceva în cap, că sinceritatea mea ESTE un atu, că inteligența mea ESTE un plus. Deși e complet anapoda să faci acrobații ca să arăți că ce este frumos și bun ESTE O CALITATE.
Dacă există ceva ce aș șterge instant cu buretele din vocabularul cuiva ar fi “ești prea“.
Până azi, și este trist că-i așa, n-am auzit spunându-i-se vreodată unui băiat sau bărbat “ești prea mult“. Dar am auzit destui bărbați spunând asta despre/unei femei, sub diferite forme, de genul celor deja arătate mai sus.
Adevărul este, prieteni, că “prea mult” e o minciună. Există doar MULT sau PREA PUȚIN. Da, trăim toți în minciuna care spune că femeile grozave sunt prea mult. Deși, de fapt, lumea este prea puțin în comparație cu ele. Sorry….not sorry.
De ceva timp mă tot gândesc cum să transmit mesajul ăsta așa încât să ajungă la cât mai mulți: 1. Părinți de fete și 2. Bărbați care nu înțeleg de ce femeile extraordinare au, de foarte multe ori, o cruntă lipsă de încredere în…oameni!
Este foarte greu pentru un bărbat să înțeleagă cum o femeie frumoasă, deșteaptă, sexy, sensibilă, sinceră, bun profesionist, puternică, poate avea low self esteem sau suferă de anxietate, depresie, nu are încredere în oameni, nu are încredere în ea. Este, de fapt, aproape imposibil, pentru cineva care ia societatea patriarhală ca normalitate, să înțeleagă cum poți gândi despre tine că ești defectă, deși ai calități care ar trebui să-ți aducă apreciere și recunoaștere, atât profesional cât și personal.
Le iau pe rând, cu exemple clare, ca să ne amintim toți cum au fost crescute generații întregi de femei din România și cum au învățat de mici că trebuie să supra compenseze ca să aibă parte de atenție, grijă, validare, iubire, să li se acorde credit, să fie văzute și apreciate în carieră, să fie respectate pe stradă, la job, în familie etc.
Ești prea sinceră
Am auzit-o de la: familie, colegi, prieteni, iubiți, șefi, profesori. Cei din urmă îmi spuneau că sunt sindicalistă, doar pentru că-mi apăram valorile și principiile, și îi apăram și pe colegii care nu aveau curaj să riposteze la tot felul de nedreptăți, șicane și vendete personale.
Am avut șefi care mi-au reproșat asta pentru că arătam minciunile cu care încercau să mă îmbrobodească, fisuri în strategiile de business, probleme la produse sau pur și simplu pentru că spuneam ce gândesc, lucru care se pare că dezarmează instant mulți oameni.
Mă las pe mine și trec la prietenele mele, care au fost și ele de multe ori acuzate de sinceritate în exces. Pentru toți cei care au impresia că cineva este “prea sincer”, mesajul meu e simplu: Nu prietene, nu-i nimeni prea sincer. Ești tu prea obișnuit cu minciunile frumoase și e greu să auzi adevăruri incomode, care te-ar îndemna la schimbare, te-ar pune pe gânduri, ți-ar arăta cât (te) păcălești.
Ești prea frumoasă
Da, există așa oameni, care spun așa lucruri. Mi s-a întâmplat când eram pipăită sau fluierată pe stradă, de diverși macho-wanna-be sau oameni pur și simplu bolnavi, și ajungeam la școală plângând. Sunt profesori care îți spun asta, într-un fel care scuză tot abuzatorul, și te fac să crezi că a fi frumoasă e periculos pentru tine. “Lasă dragă, nu mai plânge. Normal că te-a pipăit, dacă ești frumoasă. Normal că ești băgată în seamă”.
Am avut colege și prietene persecutate ani la rând în liceu, de profesoare, pentru că erau frumoase. Fără să se țină cont că își vedeau de învățătură, nu făceau probleme, erau fete la locul lor.
Sau alt exemplu toxic, care te lasă fără cuvinte și fără aer: Când vrei să te angajezi undeva și ți se spune că ești prea frumoasă ca să ocupi funcția respectivă, pentru că directorul X nu trebuie să fie distras, că soția lui Y ar fi geloasă, că amanta lui Z nu vrea femei tinere și frumoase pe lângă el.
Să mai menționăm partenerii care își bat iubitele din gelozie și apoi dau vină pe ele că sunt prea frumoase?! “Ce să fac baby? Ești atât de frumoasă și îmi pierd mințile când mă gândesc că cineva ar încerca să mi te fure”
Nu, prieteni, nu e ea prea frumoasă. Sunteți voi prea urâți, mici, neputincioși, ca să recunoașteți o superbitate de femeie, să apărați frumusețea, să o apreciați, să va bucurați de ea și să o puneți în linia valorilor care trebuie ocrotite în orice societate sănătoasă la cap.
Frumusețea fizică este un dar fragil, care inspiră de milenii toate formele de artă, care motivează, care stârnește pasiuni și iubiri de pus în cărți și filme, care ne încânta pe noi toți. Ador femeile cu toate formele de frumusețe existente și nu pricep cât de bolnavi și negrii la inimă am ajuns de aruncăm cu invidie, micime, prostie, în așa calitate.
Ești prea sexy
Asta deja e atât de folosită ca scuză pentru tot felul de comportamente deviante încât aproape că avem religia lui dacaestisexyesticurva. Să fii sexy e păcatul capital. Îți răpește prietenii de ani de zile pe care le aveai din școală sau liceu, pentru că vine iubita geloasă și-i spune prostului să nu mai aibă treabă cu tine. Te condamnă la o vigilență soră cu frica de moarte, atunci când mergi pe stradă cu o rochie mai de doamne-ajută. Că nu știi de ce cretin dai, sau de ce bunicuță binevoitoare care să îți zică “pune, maică, ceva pe tine că te vede Dumnezeu și e păcat”, doar pentru că porți pantaloni scurți.
Să fii sexy în România e ca și cum încalci simultan vreo 100 de legi nescrise. E tupeul extrem. Nu mai spun că dacă ești pur și simplu atrăgătoare și ai o întâlnire de afaceri, poți să vorbești și cu megafon că nu va auzi nimeni ce ai de spus. Așa că, încă din liceu, lecția este: fii cât mai ștearsă, cât mai îmbrăcată, cât mai fără forme, și vei fi în siguranță.
Ești prea deșteaptă
Calitatea asta devine defect în combinație cu frumusețea fizică. Ajunge să te încurce rău de tot, deși ar trebui să fie cel mai mare atu. De ce? Pentru că ne este adânc înrădăcinată în creier credința populară că, dacă ești frumoasă, by default ești proastă. Iar când arăți că de fapt poți să legi chiar și trei propoziții fără DEXonline, cad maxilarele de zici că s-a descoperit Teorema lui Pitagora din nou, și Pitagora ești chiar tu.
Mesajul ăsta îl mai auzim și sub formă “citești prea mult, la ce te ajută atâtea cărți?”, sau îl auzim ani de zile la școală când suntem numite tocilare. Sau îl auzim în familie sau în relație când ți se spune că ești bătrânicioasă și de modă veche, pentru niște idei care sunt, pe bune, la mintea cocoșului. Sau primim sfaturi când ieșim la un date să nu arătăm prea deștepte că intimidăm băiatul. Nu râdeți, e cât se poate de real și se întâmplă frecvent ca femeilor să li se spună asta!
Nu ne zice nimeni “Dragă, dacă băiatul se face mic și nu poate susține o discuție, e clar că nu are o inteligență pe măsura ta. Bagă de seama la el și fugi.“. Toate sfaturile sunt despre cum să te faci mai puțină ca să te aleagă un Gigel, oricum ar fi el.
Va zic clar, și aș urla online dacă aș putea: NU EXISTĂ FEMEIE PREA DEȘTEAPTĂ. Există doar oameni prea proști ca să le aprecieze mințile astea incredibile care ne fac viața frumoasă. Fetelor, va rog să îmi scrieți! Vreau să fac un club al tocilarelor delicioase din țara asta. Viața mea ar fi pustiu fără voi. Îmi sunteți idoli.
Ești prea sensibilă
Asta vine cu multă durere personală. Am auzit zeci de ani și, din păcate, încă o aud.
De mică eram întrebată “tu ce o să faci în viață, așa sensibilă? cum o să te descurci?” Atât de mult și des am auzit asta, atât de multe lacrimi am văzut pe obrajii prietenelor mele cu super inimă la display, încât mi se zbate ochiul a om nebun când aud asta.
Nu cred că există mesaj mai cauzator de handicap emoțional decât să ți se spună că ești prea sensibil – ceea ce în lumea de azi înseamnă pur și simplu CĂ TE LAȘI SĂ SIMȚI EMOȚII. Că plângi, că îți arăți furia, că te bucuri ca un copil, că încă mai crezi în magie și miracole, că alegi să vezi frumusețea din oameni, că te impresionează bunătatea gratuită și te șochează răutatea gratuită, că nu tolerezi violența și conflictul. Practic, în generația mea, dacă ești UMAN, ești prea sensibil.
Răspunsul meu: Nu, lume, nu suntem noi prea sensibile. Ești tu prea rece, amorțită și robotizată. Ai uitat de ce ne e dat să simțim, ai uitat cum e să trăiești viu.
Ești prea atentă/ Îți pasă prea mult
E ceva tot mai întâlnit în mediul profesional, unde se pare că ne-am obișnuit de câteva generații cu nepăsarea, indolența, neglijența, Dorelul, sau chiar ura și disprețul față de meseria pe care o practicăm.
Atunci când te implici, îți pasă de echipă, îți dai interesul, organizezi activități extra, încerci să aduci îmbunătățiri, te lovești de tot felul de indivizi care îți spun să o iei mai ușor…Uneori, culmea, chiar șefii de departamente sau directorii cei mari te “încurajează” să te ambalezi mai puțin.
Nu, prietene, nu îmi pasă mie prea mult. Îți pasă ție prea puțin, sau deloc, și eu te agasez cu ideile, întrebările, munca, propunerile, solicitările mele, când tu abia aștepți să se facă ora când să rupi ușa.
Ești prea feminină
Aici nu cred că este nevoie să arăt eu în ce direcție mergem, pentru că se vede clar, în ultimii zece ani, că femeile simt să devină tot mai masculine, la serviciu, acasă, în societate. Deja de prea multe ori au constatat că nu sunt luate în serios dacă își păstrează feminitatea. Trebuie să dea cu pumnul în masă, să dea deadline-uri, să poarte pantaloni, să aibă tonul rece și neutru, să nu arate niciun fel de emoție, să aibă cojones mai ceva ca bărbații. Dacă își arată feminitatea, sunt percepute ca fragile, ca și cum au nevoie să fie salvate, ca neputincioase.
Ești prea drăguță/ bună
Părinții ne avertizează de mici, în special legat de băieți, să fim drăguțe dar nu PREA drăguțe, ca să nu primim propuneri nedorite sau să dăm de înțeles că avem vreun interes. Suntem puse într-o gardă continuă, care nu se sfârșește niciodată, iar dacă nu ne pun ceilalți în gardă, ne punem singure, după 2-3-10 experiențe nedorite și unele chiar traumatizante, în care am tratat un băiat ca pe o ființă umană iar el a luat asta ca pe-o invitație.
Am suferit ani de zile pentru că nu mă simțeam tratată ca un OM, ci întotdeauna după un dublu standard care-mi scrijelea pe frunte EȘTI FEMEIE, nu poți să fii prietenoasă sau sociabilă cu oricine, pentru că-i periculos.
Nu exagerez, am prietene care s-au confruntat cu stalkeri, amenințări, au ajuns la poliție, doar ca la final să se afle că psihopatul era curierul care le livra acasă comenzile sau colegul de serviciu, oameni cu care s-au purtat complet neutru dar care, în nebunia lor, au înțeles ce au vrut sau n-au înțeles nimic dar și-au imaginat la greu.
Ești prea copilăroasă
Copilăria înseamnă entuziasm, curiozitate, să fii avid să descoperi, să te încânte orice ocazie de a explora. De atâtea ori aud oameni minimizând beneficiile unui spirit copilăros. Să fii jucăuș, ghiduș, nostim, să faci o farsă, sau să râzi cu gura până la urechi sunt calități! Să ai simțul umorului este, de multe ori, dovadă de inteligență, în niciun caz de lipsă de seriozitate!
Aud des povești “de la birou” despre cum, dacă faci o glumă, se trezește unul să comenteze că nu iei lucrurile în serios. Sau dacă vrei să faci o surpriză cuiva, apare vreun cinic și plictisit de existența proprie care să-ți taie avântul.
Prietene, oricare ai fi tu, nu suntem noi prea copilăroase. Ești tu prea sloi de gheață, te-a pietrificat viața și lehamitea, ți s-a dus bucuria de a trăi și vrei să fie și ceilalți la fel. Vezi de lipsa ta de chef și lasă femeile să-și vadă de cea mai mișto bucățică a sufletului uman: copilăria.
Luați-le în serios fricile, nesiguranțele, îndoielile, și fiți sprijin pentru ele, amintiți-le mereu că o calitate rămâne calitate chiar și atunci când societatea n-o mai vede
Iar la final, aș vrea să subliniez ceva pentru părinții și bunicii de fetițe care ajung să mă citească: ele sunt deștepte, frumoase, sensibile, bune, generoase, feminine și superbe, pentru toate astea. Cultivați toate aceste calități, învățați-le să nu se mulțumească vreodată cu puțin, să își folosească tot ce au bun spre a-și crea o viață împlinită și fericită.
Luați-le în serios fricile, nesiguranțele, îndoielile, și fiți sprijin pentru ele, amintiți-le mereu că o calitate rămâne calitate chiar și atunci când societatea n-o mai vede, pentru că-i prea oarbă și hotărâtă să ridice în slăvi non-valorile.
Faptul că cei mai mulți oameni din populația planetei mint, sunt insensibili, neserioși, cinici, ștersi, nu face ca lucrurile astea să fie, brusc, în regulă. Calitățile rămân calități! Defectele rămân defecte! Dacă aveți dubii în legătură cu ele sau le confundați, căutați în cărțile de psihologie sau în bibliile umanității și dați cu reveneală.
Nu le mai întrebați când își găsesc și ele un iubit, nu le mai îndemnați să caute până și în tramvai un soț, nu le mai chestionați despre copii sau gospodărie. Încurajați viitoarea generație de femei care excelează în ceea ce le bucură. O femeie este perfectă fiind ea însăși, nu accesoriu sau extensie a unui bărbat.
Iar dacă aveți băieți în familie, învățați-i cum să recunoască și să aprecieze calitățile unei fete. Este un bărbat în formare, iar un bărbat adevărat este cel care va ști să admire și să onoreze o femeie puternică, deșteaptă, sensibilă, elegantă. Un bărbat care nu va spune “ești prea mult”, ci se va ridica la nivelul femeii pe care o apreciază și respectă.
Fiți bine, faceți bine,
Mia