Acasă la mine se vindecă inimi. Pensiunea Mara – Locul pe care l-am ținut secret în ultimii 10 ani

Au trecut aproape 10 ani de când am ajuns Acasă. Este, azi, singurul loc de pe planetă unde mă mai simt așa. În orice anotimp, oricât de dreaptă sau îndoită mi-ar fi inima, aici Cerul a fost și va fi mereu mai aproape de pământ. Nu este o metaforă! Veți vedea, dacă ajungeți aici. Cerul chiar pare la o mâna întinsă distanță de mine!

“Plec la Mara” e mantra pe care deja prietenii și ai mei o cunosc, dat fiind că deja am făcut asta de vreo 15-16 ori, sau poate chiar mai mult, nici nu mai știu. Acum nici nu mai număr, pentru că tocmai am aranjat să fiu aici în următoarea perioadă.. M-am întors acasă deci.

Când am ajuns prima dată, eram primul oaspete cu rezervare pe booking de la deschiderea Pensiunii Mara, din comuna Desesti, în Maramureș. Era prima dată când vizităm zona asta din țară și aveam să mă trezesc curând într-o nouă familie, una aleasă cu inima, și care m-a ales la rândul ei, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, pe care eu îl asociez mereu cu Raiul din Biblie.

Aici i-am cunoscut pe soții Merca, Doamna Maria și Domnul Dănuț. A fost prima dată când mi-am dat seama că familia și Acasă-ul îl poți și alege, nu doar ți-s date la naștere. I-am simțit imediat ca pe niște părinți, și de atunci tot așa, și mai departe la fel va fi, deși astăzi doar pe M. o mai găsesc aici în bucătărie. Domnul Dănuț m-a întristat acum câțiva ani cu un rămas bun pentru care nu eram pregătită, dar pe care l-am împăcat în inima mea cu gândul că acum pot sta și eu în fotoliul lui preferat, pot citi și mă pot gândi la glumele lui, la cât de mare OM ne-a fost și cum ne-a bucurat pe toți prin asta.

De fiecare dată când sunt aici și întreabă cineva dacă M. este mama mea, amandouă începem să râdem. Sigur că este! Doar și semănăm, doar ne leagă atâtea momente, atâtea amintiri faine, atâtea lacrimi și râsete, atâtea povești. Anul trecut am venit aici și cu mama și mă gândeam ce fată norocoasă pot fi, cu două mame care mă iubesc atât de mult, mă răsfață, mă învață și mă protejează.

N-am putut să scriu despre locul asta până acum și nici n-am vrut. N-am putut pentru că-s convinsă că nu am talentul împletirii cuvintelor cu o așa maestrie încât să surprind esența acestui loc și, mai ales, iubirii pe care o simt aici. N-am vrut pentru că am fost egoistă și n-am vrut să fie Acasă și pentru alți oameni decât alegeam eu să aduc aici, odată cu mine.

Nici azi nu pot să scriu, dar vreau. Pentru că-s multe inimi care au nevoie de frumusețea de aici, de mâncarea sănătoasă, de aerul curat, de cerul liber, de râul care trece pe la marginea grădinii, de bisericile pline de lumina din zona, de Crăciunul și Paștele care te duc în copilărie, de horincă bună pentru chemat la somn, de portul tradițional care-i îmbracă duminica pe moroșeni, de limba lor atât de frumoasă, de mirosul de început de școală sau fumul de început de iarnă, de cele mai bune gogoși din Univers…

Păstrez, totuși, doar pentru mine, campionatele de rummy pe care le derulăm aici, familia extinsă și prietenii buni, furișatul la fereastră în fiecare noapte ca să văd dacă se-arată cerul cel mai înstelat din lume, mâncărurile mele preferate cu care mă răsfață M., plimbările pe ulițe și salutul vecinilor, păstrez amintirile cu cățelul meu Nuc și motanul Vicențiu, pe care azi nu-i mai putem drăgăli, culesul merelor, zecile de cărți citite prin toate cotloanele casei și grădinii, drumul spre Breb pe care îl cunosc acum fără GPS și-l pot face singură, pe jos, fără să mă tem că mă pierd…

Familia, Acasă-ul, iubirile, prietenii, fericirile, tristețile, toate sunt lucruri pe care noi le alegem. Suntem creatorii lor, iar ele toate sunt creatoarele noastre. Ne cresc, ne șlefuiesc, nu ne părăsesc vreodată, ne ajută, ne conțin, ne sunt spate drept și suport pentru capul-sus!

În primele veri petrecute aici am vizitat cam tot ce era de vizitat în Maramureșul istoric. De vreți recomandări mă puteți întreba oricând. În ultimii ani, vin de 3-4 ori pe an și-mi aleg perioadele cu puțini turiști, ca să petrec mai mult timp cu oamenii mei dragi de aici. După aproape 10 ani în care am tot făcut planul ăsta și l-am desfăcut, în sfârșit am venit să rămân un timp mai lung. M-am întors Acasă, să-mi fac inima mai mare, mai puternică, după doi ani în care s-a tot micșorat de frici și griji, de rătăcire, neputință, ceață, aglomerație, haos, emoții puternice, uitare de sine.

Încerc să leg acum cuvintele pentru toate inimile care-au încasat în acești ultimi ani lovituri repetate, se simt slăbite, vor claritate și speranță, vor rugăciune sau apropiere de Cer, vor soare, vor oameni de zăpadă, vor să umble cu picioarele goale prin iarbă, să audă cocoșul dimineață, să bea lapte cu caimac, să ungă pâinea cu unt de casă și cu dulceață făcută cu tot ce-i bun de prin natură. Scriu inimilor în căutare de copilărie, de a-și aminti cum să iubească fără condiții și cum să se lase iubite, în căutare de timp pentru cărți și filme și pentru somnul ăla bun de amiază.

Țara mea este țara lui Acasă și mi-am găsit patria și limba maternă lângă Mara, în Maramureș. Când simțiți că aveți nevoie de un răgaz pentru voi, mergeți acasă sau veniți aici. Apoi îmi povestiți și mie ce-ați găsit și pe unde ați umblat, să-mi cresc și eu ograda cu noi frumuseți. Sau poate ne întâlnim direct în grădină, la măturat de frunze, dacă nu stați prea mult pe gânduri și sosiți în perioada următoare.

Pensiunea Mara este pe Booking, dar are și site propriu. Este o pensiune agroturistică, deci tot ce mâncați și beți este produs aici, hyper-delicios, numai bun de cură :)). Vorbesc de mâncarea aia adevărată, cum nu mai găsim noi orășenii.